Viorica Dăncilă - foto Iulia Kelt

Nu știu ce încearcă, mai exact, să facă Viorica Dăncilă cu postarea asta, însă tot ce reușește este să ne mai facă un pic să râdem. Aproape că am înțeles postarea precedentă, în care se victimiza și explica că Dragnea n-are dreptate și că, de fapt, el ar fi fost cel care ar fi tot bătut din picior să se dea amnistia și grațierea. Dar scopul celei prezente rămâne unul misterios.

Revenind la subiectul postării din prezent, vă aducem la cunoștintă că PSD-ul are o problemă cu PNL-ul. Supriză? În mod cert, nu. Ceea ce mă miră, însă este faptul că atât Viorica Dăncilă, cât și ceilalți social democrați se luptă atât cu liberalii, cât și între ei.

Acum, că și-o dori Viorica să ocupe din nou o funcție de conducere, ori că o fi obișnuința de vină, n-avem de unde ști. Cert este, pe scurt: PSD-ul a crescut țara, PNL-ul se laudă cu realizările lor. Ghinion!

”Toată propaganda de luni de zile a PNL a fost dată peste cap de o singură decizie a Băncii Mondiale: promovarea României în rândul țărilor cu venituri ridicate, ca urmare a performanțelor economice din 2019.

Nenumăratele minciuni, manipulări și atacuri liberale de anul trecut și din acest an se dovedesc acum EGALE CU ZERO. România s-a dezvoltat în 2019 și s-a dezvoltat solid, iar asta datorită guvernării PSD și eforturilor echipei PSD, în ciuda tuturor celor care ne-au criticat în mod nedrept.

A fost o muncă extraordinar de grea, dar care a adus bunăstare țării, iar nouă ne-a dat sentimentul datoriei împlinite. Pentru rezultatele guvernării pe care am condus-o, am stat și voi sta întotdeauna cu capul sus!”, scrie Viorica Dăncilă, pe pagina ei de Facebook.

Citește și: Viorica Dăncilă revenire spectaculoasă în aria cercului… politic

#News