Marius Budăi

Se pare că Marius Budăi se chinuie cu tot dinadinsul să ne dovedească că e un pic mai breaz decât prim-vicepreședintele PNL de Vrancea, cel care a luat o frumoasă notă 3 și ceva la BAC. În dorința sa de a ne arată că a încheiat cu brio clasa întâi, cea în care ești învățat cum stă treaba cu alfabetul, Budăi ne dă o lecție despre programul cu „p” mic, și programul cu „P” mare. Cum era de așteptat, atunci când vorbim despre guvernarea PSD, „P-ul” nu are cum să fie altfel decât mare.

„După chinuri uriașe apare și un așa-zis program (cu „p” mic-mic). Din lipsă de viziune nu au putut face altceva decât să se inspire din Programul (cu „P” mare-mare) de guvernare al PSD. Pe scurt, măsuri fără sursă de finanțare și cu orizont de timp „la sfântul așteaptă”, a scris fostul ministru, Marius Budăi, pe pagina sa de Facebook.

Într-o notă mai serioasă, dincolo de conotațiile și mărimile lui „P”, Marius Budăi se chinuie, la rându-i, să ne dovedească că liberalii au furat „cu nerușinare” un program cu „P” mare, ca să-l reducă ulterior la un penibil „p” mic.

Citește și: Barna, supărat și el că n-a fost invitat de liberali la petrecerea de relansare economică

#News