Ion Cristoiu

Ion Cristoiu mai iese din când în când din casă, nu se poate abține. Cum altfel ar putea, de altfel, să fie prezent la „Gândurile lui Cristoiu”? Să ai tu o emisiune despre gândurile tale și să nu te prezinți? Inadmisibil! Doar suntem om cu experiență, cu o istorie bogată în spate. De altfel, caz în care nu știați, se spune că Ion Cristoiu este primul jurnalist român care i-ar fi luat un interviu lui Ginghis Han.

Astfel, plin de experiență, drept pentru care acreditat să se exprime, acesta îl acuză pe Ludovic Orban de faptul că ar fi autorul unei crime morale, întrucât acesta nu comunică numărul real al morților de Coronavirus. O fi, n-o fi așa, rămâne de văzut!

„- E un specific al crizei de sănătate planetară în România, și anume, că numărul cel mai mare este din spitale. Nu s-au făcut teste pentru că noi trăim într-un ceaușism absolut. Ce numesc eu ceaușism… prăpastia între realitatea de fiecare zi, pe care o vedeam cu toții, și propaganda oficială. Nu cred că a existat în istoria omenirii o asemenea prăpastie. Și regimurile democratice încearcă să înfrumusețeze realitățile.

– Pe vremea lui Ceaușescu nu era lapte și din punct de vedere oficial a ajuns să se spună că curg râuri de lapte și miere.

– Această prăpastie s-a adâncit și a dus până la urmă la crăparea din decembrie 1989. Atunci s-a prăbușit statul român, nu Ceaușescu, ci statul. Tocmai din cauza acestui ceaușism care făcea imposibilă transmiterea unor semnale în legătură cu realitatea

– Așa se întâmplă în regimul Iohannis, nu se fac testări pentru că dacă le faci vei ajunge la un număr foarte mare de oameni infectați. Dacă ați observat, în mod iresponsabil, dl Ludovic Orban se laudă peste tot cu numărul mic de infectați și morți. Este o crimă să facă așa ceva, în primul rând morală, pentru că, și dacă ar fi așa, nu poți face propagandă pentru guvernul tău. Și unul dacă a murit tot e o problemă.

– E limpede că pentru a putea spune această chestie falsă, el trebuie să falsifice realitatea. Am avut exemplul Sibiul, unde, deși crăpa spitalul, nu se putea spune

– Suceava este un caz de ceaușism. Nu credeam că la 30 de ani de la Revoluție, o țară membră NATO, să se pună problema dacă oamenii pot spune adevărul. În spitalul din Suceava a domnit teroarea, chiar dacă medicii cădeau, se infectau, nu se putea spune.

– Într-o seară, asistentele de la un spital din țară au intervenit prin telefon, dar să aibă vocea distorsionată, vă imaginați în ce stadiu a ajuns ceaușismul?

– Faptul că presa locală nu poate să spună nimic, faptul că oamenii mai ales din spitale nu pot să spună adevărul, că nu e bine manageriat, faptul că bolnavii de coronavirus sunt comunicați după ce au murit. Și aici ei sunt obligați pentru că mor și familia vrea să știe de ce. Dacă nu ar fi murit, oamenii erau bolnavi de coronavirus fără să se recunoască.

– Această prăpastie între realitatea crizei și felul în care e prezentată își are principala cauză că Ludovic Orban, Klaus Iohannis, partidul de guvernământ nu a înțeles un lucru: a încerca să falsifici datele unei tragedii, pentru ca să câștigi capital electoral, este dezastruos.

– Suceava este în carantină, dar era în carantină de când a pus mâna pe ea un baron local. Județe întregi sunt tranformate în feude, domnește unu, nu telefonează nimeni, acum am fost obligați să punem în carantină.”, notează cei de la stiripesurse.ro.

Citește și: Ion Cristoiu și bolile bătrâneții: biserica are întâietate

#News