Prefecții se vor transforma din înalți funcționari publici în demnitari

Guvernul pregătește politizarea prefecturilor

Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Attila Cseke, a prezentat miercuri în ședința de Guvern, în primă lectură, un proiect care prevede transformarea prefecților din înalți funcționari publici în demnitari.

„Această chestiune prevăzută în programul de guvernare va fi promovată din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării pentru că este necesară, pentru ca acele tertipuri care au avut loc de-a lungul timpului, prin care oameni care au venit din sfera politică au ajuns în diverse funcții publice vor trebui eliminate și va trebui să clarificăm acest lucru. Drept urmare, noi propunem guvernului ca statulul prefectului și subprefectului să fie modificat și, față de situația actuală în care ei sunt înalți funcționari publici, dar știm de fapt de unde vin, să devină cu funcție de demnitate publică”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul susține că această modificare respectă Constituția, potrivit căreia prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, dar și HG 525, prin care s-a aprobat strategia de dezvoltare a funcției publice.

„De asemenea, avem corespondența cu Comisia Europeană, care în perioada 2017-2019, în răspunsurile pe care le-a oferit, a spus același lucru: delimitați nivelul politic de acel al funcției publice și inclusiv legat de statutul prefectului”, a mai spus Cseke Attila.

Ministrul a precizat că după ce proiectul va obține toate avizele din partea ministerelor și autorităților implicate acesta va fi prezentat, spre aprobare, Guvernului. Potrivit lui Cseke Attila, viitorii demnitari  vor fi obligați să urmeze stagii de specializare la Institutul Național de Administrație.

Citește și: Explozie de candidați UDMR, la parlamentare

#News