Rareș Bogdan vrea guvern PNL-USR PLUS-PMP

Liberalul Rareș Bogdan a anunțat că și-ar dori ca următoarea guvernare să-i includă, alături de PNL și pe cei de la PMP sau pe cei de la Alianța USR PLUS. Pe larg, prim-vicepreședintele PNL ar vedea de bun augur un nou Parlament în care USR să aibă o „majoritate stabilă”, calculată de Rareș Bogdan la un procent de aproximativ 65%, ca mai apoi, toate cele trei formațiuni de dreapta să dea mână cu mână până pentru a corecta toate breșele din sistemul actual.

Rareș Bogdan nu mai vrea numiri pe linie de partid – și „va milita pentru asta”

„România intră într-o nouă eră de pe data de 7 decembrie. Este o eră în care acești 83 de miliarde de euro negociați de președintele Iohannis intră într-un adevărat Plan Marshall pentru România.

Eu sper ca Guvernul – constituirea noului parlament să fie extrem de rapidă și Guvernul, un guvern PNL – PMP și, sigur, USR să poată cu o majoritate stabilă, de peste 65% în Parlament, să poată să vină cu o atitudine extrem de fermă de construcție, de modernizare, de reformare, în care clientelismul să nu își mai aibă loc, în care numirile strict pe linie de partid să nu mai aibă loc, în care depolitizarea – cel puțin în ceea ce privește sistemul de sănătate și învățământul – să aibă loc în realitate, nu doar pe hârtie.

Voi milita pentru asta și sunt foarte încântat că domnul Cristian Diaconescu se întoarce practic în Parlament și, sper eu mai mult decât atât, nu doar în Parlament, pentru a putea ca împreună cu mine, cu mulți oameni de bună credință să putem să facem această schimbare.

Ce vă pot spune este că Președintele României susține întru totul și știe ce s-a întâmplat în cei 30 de ani, și nu mai susține, și nici nu va mai permite ca astfel de lucruri să se mai întâmple”, a mai spus Rareș Bogdan, potrivit b1.ro.

Citește și: Dancă anunță acordarea de fonduri pentru anumite CJ-uri

#News