Monitorul Oficial

100 de Ordonanțe de Urgență emise de Guvernul Orban au fost publicate în Monitorul Oficial în ultimele șase luni de activitate. Cifra reprezintă un record pentru politica românească a anunțat, sâmbătă, senatorul PSD Robert Cazanciuc. „Parlamentul trebuie să își fixeze drept obiectiv respingerea tuturor Ordonanțelor de Urgență emise de guvernul actual, incapabil să ia măsuri de relansare a economiei țării”, a declarat președintele interimar al Senatului.

„În Monitorul Oficial al României tocmai ce s-a publicat OUG 100! Da, stimați concetățeni, în numai 6 luni Guvernul Orban a emis cel mai mare număr de OUG-uri văzut vreodată! La 25 iunie 2019, Ludovic Orban spunea următorul lucru legat de această practică: „Mesajul dat de români a fost acela de a nu mai fi adoptate Ordonanțe de Urgență a căror constituționalitate nu poate fi verificată în timp util prin sesizarea altor autorități în afară de Avocatul Poporului”.

Apoi, la începutul mandatului, premierul Orban s-a angajat în fața românilor, a Parlamentului și a Președintelui României că va implementa „toate recomandările” Comisiei de la Veneția; că nu va adopta în exces ordonanțe de urgență pentru modificarea legislației în vigoare”, a reacționat Robert Cazanciuc într-un mesaj postat sâmbătă pe sa de Facebook.

Social-democratul și-a continuat analiza și l-a acuzat pe premier că a jignit orice instituție care s-a opus intereselor de partid ale clientelei PNL și s-a arătat mirat de lipsa de reacție a partenerilor europeni față de derapajele grave de la democrație săvârșite de Ludovic Orban și echipa lui guvernamentală. 

„Premierul a jignit în mod constant și fără precedent orice instituție care a îndrăznit să facă ce spune legea și s-a opus intereselor de partid ale clientelei PNL. Au fost luate pe rând la țintă: Curtea Constituțională, Consiliul pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului și, mai nou, instanțele de judecată.

Mă miră lipsa de reacție a partenerilor europeni față de derapajele grave de la democrație, săvârșite de Orban prin atacarea instituțiilor care îndrăznesc să își respecte rolul constituțional, precum și față de excesul ordonanțelor de urgență. Din păcate, această lipsă de reacție va îngroșa rândurile celor care vorbesc de dubla măsură practicată sau tolerată de Bruxelles”, a mai afirmat Cazanciuc în postarea menționată.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu acuză Guvernul Orban de exploatare electorală

HashtagNews.ro