Dan Barna și Ludovic Orban

Liderul USR, Dan Barna a luat astăzi, la rândul lui, cuvântul în Parlament. Acesta și-a folosit oportunitatea pentru a-i blama pe cei din PNL și pentru a-i acuza de ipocrizie, întrucât aceștia s-ar opune desființării Secției Speciale, cu toate că în trecut s-ar fi luptat pentru apărea statului de drept. În cadrul aceleiași luări de cuvânt, Dan Barna a readus pe masa de discuții inițiativa „Fără Penali”, pe care cei de la USR au croit-o acum ceva vreme. Astfel, el pune la îndoială sinceritatea declarațiilor făcute atât de către cei de la PNL, cât și de către cei din alte partide ca PSD și UDMR.

Dan Barna: să punem pe ordinea de zi „Fără penali în funcţii publice”

„PNL-ul tocmai ne explică… Nici nu ştiu cu ce să încep. Deci, în principiu, USR nu a fost în stradă. Lupta principală a aparţinut PNL-ului în apărarea statului de drept, deşi, în aceste zile, PNL se opune la renunţarea şi desfiinţarea Secţiei speciale. Se ating nişte limite de ipocrizie conjunctural -oportunistă absolut fabuloase. Eu am luat cuvântul să vă solicit o provocare! Dacă măcar 10% din declaraţiile făcute, în ultima oră, de dumneavoastră, domnilor de la PSD, PNL, UDMR, sunt adevărate, haideţi ca la următoarea şedinţă de Birou Permanent să punem pe ordinea de zi „Fără penali în funcţii publice”, să arătăm pe bune cetăţenilor nu doar că respingem nişte mizerii rămase pe fundul sertarului, ci că ne asumăm, ca stat, să punem un principiu în Constituţie: că acele persoane condamnate penal nu vor mai putea fi reprezentanţi aleşi ai statului român. Şi, în felul acesta, poate va începe lumea să ne creadă pe noi, ca Parlament, că vorbim serios”, a spus Barna.

Citește și: Ponta recunoaște că și-a propus să fie ipocrit

#News