Poşta Română intenționează să reducă cu 1.300 numărul de angajaţi în 2023

300 de angajaţi vor fi concediaţi

Poşta Română vrea să reducă numărul de angajaţi cu peste 1.300 în cursul acestui an. Potrivit Bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2023, publicat de Poşta Română, operatorul vrea să micşoreze, până la sfârşitul anului, numărul angajaţilor cu 1.200 care ar urma să îşi încheie activitate pe cale naturală. De asemenea, compania vrea să şi disponibilizeze 300 de angajaţi din personalul administrativ, cu salarii compensatorii, potrivit .romaniatv.net.

Poșta Română estimează că va ajunge la finele acestui an la un număr de 21.900 de angajați, cu 1.200 salariaţi mai puţin decât numărul efectiv estimat pentru 31 decembrie 2022, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al Poștei care urmează a fi adoptat de Guvern

În document, conducerea Poștei arata că numărul mediu de salariaţi estimat pentru anul 2023 este de 21.013 salariaţi, cu 1.328 salariaţi mai puţin decât numărul mediu al anului 2022, respectiv o scădere cu 5,9%. Conducerea Poștei afirma că numărul mediu de salariaţi estimat pentru anul 2023 este de 21.013 salariaţi, cu 1.328 salariaţi mai puţin decât numărul mediu al anului 2022, adică o scădere cu 5,9%.

„Pentru dimensionarea numărului mediu de personal aferent anului 2023 s-au luat în considerare următoarele: – scăderea numărului mediu de personal pe cale naturală cu 100 de salariați pe lună, față de preliminatul lunii decembrie 2022, prin gestionarea fluctuaţiei de personal, analiza necesarului de personal din perspectiva necesarului rezultat din normare, reducerea numărului de angajări noi; – disponibilizarea a 300 de salariați din categoria personalului administrativ și de conducere, ca urmare a redimensionării aparatului administrativ, prin implementarea în anul 2023 a noii structuri organizatorice a CNPR, pentru care sunt prevăzute salarii compensatorii conform prevederilor contractului colectiv de muncă.”, se arată în nota de fundamentare a bugetului de venituri și cheltuieli a Poștei Române.

Oficial IGPR: Peste o tonă de droguri au fost confiscate în 2022