Cristian Tudor Popescu - captură Digi24

Acuzat că i-ar ține partea Gabrielei Firea, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a publicat un drept la opinie într-un editorial, în care vorbește despre presa de propagandă a anilor apuși, presă care vorbea numai atunci când dorea partidul și tăcea tot când voia partidul. Astfel, Cristian Tudor Popescu subliniază faptul că derapajele trebuie taxate, indiferent dacă cel care le face este Nicușor Dan, sau oricine altcineva.

Cristian Tudor Popescu: „Așa face un propagandist sau un politician: bate toaca la ce-l avantajează și face urechea toacă la ce nu-i convine. Nu un gazetar”

„Cei care sunt de partea candidatului Nicușor Dan (cel puțin pe net, nu știu dacă se vor și duce până la secția de votare) mă acuză, pe diverse tonuri, că l-am criticat pentru cazul conacului cu cârciumă construit de bișnițmanul Câine pe spațiul verde al copiilor. Că dl Dan n-a comis nicio ilegalitate, că poate, moralmente vorbind, oi avea eu dreptate, dar nu văd că în felul ăsta o ajut să câștige pe contracandidata Firea? Că o să mă apese conștiința dacă asta chiar se întâmplă. Că nu mai bine, mult mai bine, tăceam?

Nu, stimați concetățeni. Așa face un propagandist sau un politician: bate toaca la ce-l avantajează și face urechea toacă la ce nu-i convine. Nu un gazetar.

Nu sunt destui propagandăi pe ecranele televizoarelor, destui politicani care se fac că nu văd uscăturile din cauza pădurii? Vreți să mă transform și eu în unul dintre ei? Acelora care ați apucat regimul ceaușist, nu v-a ajuns presa propagandită până la vomă, vreme de decenii?”, scrie Cristian Tudor Popescu, într-un editorial publicat în Republica.

Citește și: Familia Gabrielei Firea, afectată de acuzele lui Nicușor Dan

#News