Barna și alți șapte deputați, penalizați pentru chiul

Dan Barna, împreună cu alți câțiva deputați USR au ajuns pe lista neagră a penalizărilor. Mai exact, toți deputații menționați mai jos ar fi lipsit nemotivat, la un moment dat. Mai pe larg, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor ar fi aprobat astăzi o notă transmisă de secretarul conducerii Camerei Iulian Iancu (PSD), prin care se cere reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară, pe motivul chiulului.

Lista neagră, deschisă de Barna

Cei opt sunt: Dan Barna – viceliderul grupului deputaţilor USR, Tudor Benga – deputat USR, Corneliu Bichineţ – deputat PMP, Iulian Bulai – viceliderul grupului deputaţilor USR, Cosette Chichirău – viceliderul grupului deputaţilor USR, Ion Stelian – viceliderul grupului deputaţilor USR, Luminiţa-Maria Jivan – deputat neafiliat, Ionuţ Moşteanu – deputat USR.

„Supunem Biroului permanent, spre examinare şi decizie, situaţia privind absenţele nemotivate ale unor deputaţi de la lucrările parlamentare din lunile august şi septembrie 2020 pentru care nu s-a solicitat motivarea. În conformitate cu prevederile art. 29 din Statutul deputaţilor şi al senatorilor, şi ale art. 241 alin. 8 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în cadrul programului de lucru, are drept consecinţă reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută a deputatului, cu excepţia absenţelor motivate de drept sau la cerere, în condiţiile legale şi regulamentare. Potrivit art. 240 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, reţinerile din indemnizaţia lunară se aprobă de Biroul permanent”, a declarat deputatul PSD Iulian Iancu.

Citește și: Ciolacu: „PSD nu atentează la caracterul apolitic al BNR”

#News