Zeci de magazine Mega Image, amendate de către Protecția Consumatorilor în urma neregulilor constatate

Comisarii ANPC au găsit fructe și legume stricate și produse expirate.

Peste 300 de magazine Mega Image au fost amendate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor cu 5,5 milioane de lei în urma neregulilor constatate, în timp ce un număr de 30 au fost închise temporar. Comisarii ANPC au găsit produse expirate, fructe şi legume stricate, mizerie, potrivit ziare.com.

Potrivit ANPC,  până în prezent au fost controlate 305 magazine din cele peste 800 deţinute de Mega Image în România, la care se adaugă şi unul dintre depozitele lanţului, din judeţul Ilfov.

ANPC a mai comunicat că inspecțiile și măsurile au fost efectuate în perioada 7-19 octombrie. Instituția desfăşoară, de la începutul lunii octombrie, o serie de verificări la magazinele unuia dintre cele mai importante lanţuri de retail din România,  Mega Image. Acţiunile fac parte dintr-o tematică naţională de control, care le urmează pe cele dedicate  lanţurilor de magazine Lidl, unde au fost controlate 265 de locaţii, din peste 300,  din România şi Penny, cu 256 de locaţii, din 306 existente în România.

Potrivit președintelui ANPC, Horia Constantinescu, impactul social în viaţa consumatorilor, pe care îl are fiecare dintre marile lanţuri de magazine, ţine de dimensiunea reţelei acestora

Pentru a putea stabili dacă există sau nu cu o practică generalizată, ANPC a hotărât să verifice cel puţin două treimi dintre punctele de lucru la nivelul fiecărui operator economic, a mai declarat președintele ANPC.

„Nu înţeleg ce înseamnă obişnuit sau neobişnuit, atunci când se face referire la numărul acţiunilor de control. Deja două dintre lanţurile comerciale verificate se arată a fi mai tare vătămate de numărul acţiunilor decât de abaterile depistate. Nu există nicio restricţie legală legată de numărul controalelor. Mai mult, au fost verificate şi depozitele acestor operatori economici unde, de asemenea, au fost depistate nereguli. Am prefera ca cei sancţionaţi să înţeleagă să pună produse de calitate la dispoziţia consumatorilor, în locul celor neconforme, plecând de la legumele şi fructele comercializate, până la produsele congelate cu prea multă gheaţă, comercializate la preţ de produs normal.

Sunt convins că fiecare dintre consumatori înţelege că ceea ce facem este numai în interesul acestora, iar numărul mic al operatorilor economici în raport cu milioanele de cetăţeni arată că aşa trebuie să procedăm”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Cea mai mare amendă din istoria fotbalului, primită de Cristiano Ronaldo