agricultura
agricultura sursa foto : agrointeligenta

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a efectuat plăţi în valoare totală de 69 de milioane de euro către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în perioada 3 ianuarie – 16 februarie 2023, potrivit g4media.ro.

„Din totalul fondurilor plătite, 58,6 milioane de euro (58.586.463,72 euro) reprezintă contribuţia Comisiei Europene. Sumele provin atât din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – FEADR, cât şi din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene – EURI. Diferenţa de 10,4 milioane de euro (10.413.577,89 euro) reprezintă fonduri alocate din bugetul de stat”, se arată într-un comunicat al AFIR.

Valoarea fondurilor decontate de AFIR include plăţile efectuate pentru implementarea proiectelor de investiţii, dar şi plăţile directe şi compensatorii pentru măsurile de mediu şi climă.

Fondurile publice nerambursabile sunt plătite ca urmare a cererilor de plată primite din partea fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor şi autorităţilor publice, în conformitate cu contractele de finanţare încheiate, după ce au fost verificate şi autorizate la plată de AFIR. „AFIR va efectua plăţi în continuare pe măsură ce primeşte cererile de plată trimise de către beneficiarii investiţiilor care sunt în derulare prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală”, precizează instituţia.

Pericol de viituri pentru 5 judeţe din ţară