La sfârșitul lunii ianuarie, angajații din România au parte de o minivacanță de trei zile. Vineri, 24 ianuarie, este zi liberă legal deoarece se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor, potrivit digi24.ro.
În luna ianuarie, angajații din România au avut 4 zile libere legal, (până în data de 24 ianuarie), datorită sărbătorilor religioase și evenimentelor naționale.
În total, în anul 2025, sunt 17 zile libere oferite de stat. Dintre acestea, 13 zile libere vor fi în timpul săptămânii, în timp ce 4 zile libere de la stat vor fi în weekend. Potrivit programei școlare, urmează vacanța de schi sau vacanța mobilă, așa cum a fost numită, care va avea o durată de o săptămână în perioada 10 februarie – 2 martie 2025 și a fost stabilită la decizia inspectoratelor școlare/județene/al municipiului București.
Un singur județ a optat pentru vacanță mobilă/de schi în perioada 10-14 februarie. Este vorba despre județul Bistrița Năsăud. Pentru vacanța de schi în perioada 17 – 21 februarie au optat 21 de județe din țară, mai exact Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Vrancea, Vaslui.
Vacanța de schi din județul Ilfov și municipiul București se desfășoară în perioada 17 – 21 februarie.
Pentru vacanța de schi în perioada 24 – 28 februarie au optat 18 județe, respectiv Satu Mare, Maramureș, Arad, Alba, Sibiu, Mureș, Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Suceava, Bacău, Iași, Botoșani, Galați, Tulcea, Constanța și Dolj. A doua minivacanță a anului 2025 pentru angajați poate fi în perioada Paștelui. În 2025, Paștele Ortodox și cel Catolic se sărbătorește în aceeași zi, pe 20 aprilie. Minivacanța de Paște poate fi în perioada: vineri, 18 aprilie, când este zi liberă de Vinerea Mare, continuă cu 20 aprilie, ziua Paștelui și până pe 21 aprilie 2025, a doua zi de Paște, luni, tot zi liberă legal.