Ludovic Orban

În cursul zilei de ieri, premierul Ludovic Orban a vizitat șantierul de lucru al autostrăzii Sebeş – Turda. Și cum lucrurile nu se prea prezentau în grafic, Orban n-a ezitat să se declare nemulțumit de evoluția lucrărilor. Poate că ar trebui să verifice personal mai des situația șantierelor. Nu se știe ce alte nereguli mai poate descoperi! În plus, lucrările ar putea avea șanse în plus să se desfășoare conform graficului.

„Este clar că există o întârziere foarte mare faţă de graficul de construcţie iniţial. Obiectivul nostru este să finalizăm cât mai rapid aceste două obiective de investiţii foarte importante. Constructorii şi-au asumat nişte termene clare de finalizare, 30 noiembrie, termenul în care se dă drumul la circulaţie pe tronsonul doi. Din cea am constatat pe şantier, gradul de mobilizare, lucrările care au mai rămas de efectuat, pentru atingerea obiectivului de a finanţa la termenele stabilite, cu siguranţă e nevoie de o mobilizare suplimentară”, a afirmat Orban.

Ludovic Orban spune că Guvernul va face tot posibilul pentru ca lucrările să fie, până la urmă, finalizate în timp optim

„Vom mai fi prezenţi, nu aşteptăm până în 30 noiembrie să vedem ce se întâmplă. Din punctul nostru de vedere, vom asigura toate condiţiile necesare pentru finalizarea acestor obiective de investiţii, rămânând practic la latitudinea constructorilor dacă se vor ţine de cuvânt sau nu. Noi credem că pot să se ţină de cuvânt, cu singura condiţie – să înţeleagă că e nevoie de o mobilizare suplimentară”, a precizat premierul.

Citește și: Visul unei nopți de vară. Despre Covid, manipulare și bursa morților

#News