Violeta Alexandru

Nu știu ce se întâmplă cu politicienii vremurilor noastre, însă toți par să aibă umor. Inclusiv Violeta Alexandru care, fie vorba între noi, părea o tipă destul de serioasă. Astfel, aceasta îl ironirează pe Cazanciuc declarând că „a fost emoționată până la lacrimi” din pricina grijii pe care cei de la PSD și-o fac pentru țară.

Violeta Alexandru și lacrimile de emoție

”Am fost emoţionată până la lacrimi când am văzut că PSD se îngrijorează de soarta şefilor de instituţii publice. Bănuiesc că de cei care nu îşi fac treaba, cei care şi-au descoperit diferite afecţiuni şi stau în nesfârşite concedii medicale. Nu e nimic mai duios ca un PSD-ist care se arată preocupat de … politizarea funcţiilor publice”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

La rândul lui, Cazanciuc declara

”Sunt câteva modificări efectuate astăzi în comisiile de specialitate, în Comisia juridică. Starea de alertă poate fi prelungită pentru motive temeinice prin Hotărâre de Guvern, la propunerea ministrului de Interne. Starea de alertă poate fi propusă a nivelul întregii ţări, se supune la vot Parlamentului în trei zile, sau poate fi aplicată în plan local. Una dintre preocupările majore din Comisia Juridică de astăzi a fost ca acest proiect de act normativ să nu fie folosit în continuare pentru diverse forme de abuzuri şi au fost dispoziţii referitoare la situaţia din sănătate, din administraţie, la diverse proceduri de angajare a unor persoane fără concurs, sub masca unor situaţii speciale”, a declarat Cazanciuc.

Citește și: Orban, somat să-și dea masca jos în plină pandemie

#News