FOTO presidency.ro
FOTO presidency.ro

Traian Băsescu, fost președinte al României, actual europarlamentar din partea PMP, a declarat de curând cum că ar avea o serie de soluții pentru a reporni economia. Nu știu exact de ce fostul președinte nu le-a aplicat atunci când a fost nevoie, adică pe timpul când acesta era la cârma țării. Nu că acum n-am avea nevoie de soluții, ba chiar din contră. Însă nu am idee câtă încredere pot avea în cineva care atunci când s-a confruntat cu probleme mult mai mici decât cele prezente, nu a fost în stare să repornească economia, însă acum, că nu mai e la cârma țării, brusc îi vin idei salvatoare.

Ori poate sunt eu Toma Necredinciosul și nu pot percuta faptul că odată cu vârsta, până și Trian Băsescu se maturizează.

„Repornirea economiei! Acum!!!!!

O repornim o repornim, dar marea problemă este cine cumpără.

Vrea cineva să cumpere superbul nou model Ford produse la Craiova ? Nu știm.

Vrea cineva să cumpere acum autoturisme Dacia? Nu știm.

Vrea cineva să cumpere pompele de extracție țiței produce de americanii de la Lafkin la Ploiești ? Nu știm, mai ales că prețul țițeiului a fost pur și simplu prăbușit de acest virus perfid.

Dar ce Dumnezeu știm noi acum când s-au suspendat pentru câteva luni toate restricțiile bugetare impuse de Pactul de Stabilitate ți Creștere?

Ce știm noi acum cînd putem împrumuta oricât numai să repornim activitatea economică?

Uite ce cred eu că ar trebui făcut pentru relansarea economiei, fără să am grija celor de la Ford, Dacia sau Lafkin care au un menegement suficient de profesionit pentru a reporni singure atunci când vor putea să vândă.

Aș relansa economia prin finanțarea unor proiecte de dezvoltare. Dacă în 2010 UE ar fi ridicat măcar și temporar restricțiile de deficit bugetar, limitele gradului de îndatorare și ar fi dat statelor dreptul de a da garanții de stat fără limite un astfel de program aș fi lansat în câteva săptămâni:

1.Aș împrumuta 8 miliarde Euro de la BEI și aș relansa proiectul autostrăzii Transilvania. De ce acest proiect ?

pentru că am proiecte de execuție pe tronsoane de la Brașov până la Borș.

pentru că sunt viaducte, poduri și tronsoane de autostradă începute și abandonate și care se degradează în lipsa finalizării.

Licitație? Exclus! Atunci când a fost lansat proiectul, Ministerul Transportului a avut evaluarea prețului pe kilometru calculat de comisia ministerului. Aș actualiya prețul cu inflația, aș adăuga un profit de 10 la sută și aș atribui lucrarea prin negocierte directă pe tronsoane numai constructorilor români. Pentru că până la la criyă de dragul atribuirii lucrărilor numai firmelor străine distrugând constructorii români, din împrumut aș plăti datoriile statului față de constructori.

În costul lucrării aș introduce un cost mediu al forței de muncă de 1500 Euro net pe salariat în construcții.

Aș garanta credite pentru capital de lucru necesar reluării activității IMM-urilor care fac producție de componente necesare contractorilor principali.

Este singura soluție ca românii care au revenit în țară și au lucrat ca și constructori să rămână în țară.

2.Aș împrumuta 3 miliarde de Euro de pe piața internațională și aș încregința TRANSGAZ sarcina de a extinde rețeaua de distribuție gaze naturale pentru populație antrenând forță de muncă și comenzi pentru industrie.

3.Aș împrumuta 10 miliarde de Euro într-un credit sindicalizat BEI/RERD/BM pe care i-aș pune la dispoziția ANIF pentru decolmatarea canalelor de irigații repararea sistemelor de pompare, achiziția de sisteme fixe și mobile de irigații și aș furniza gratuit apă timp de trei ani în zonele afectate de secetă.

4.Aș împrumuta 4 miliarde de Euro și aș construi 8 – 10 centre de colectare legume, fructe și zarzavaturi pe care le-aș construi în marile bazine legtumicole și producătoare de fructe. Cu siguranță aceasta este formula ca și producția românească de legume, fructe și zarzavaturi să ajungă în marile lanțuri de vânzare. Niciodată Hipermarketurile nu vor achiziționa produse de pe marginea drumului.

Lansarea unui program de asemenea dimensiuni va antrena masiv forță de muncă în mod direct dar și un enorm număr de IMM-uri , firme de transport industrial, companii de transport persoane, firme de catering, capacități de cazare de una două stele/margarete.

Toate aceste IMM-uri și intreprinderi familiale vor trebui să aibe acces la credite garantate de stat sau credite cu dobândă subvenționată. Nu în ultimul rând, din cele 3,1 miliarde Euro parte din bani vor fi utilizați pentru sptale, plată șomaj tehnic și finanțare IMM/uri”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.

De asemenea, Traian Băsescu mai spune:

„1.Banca Național trebuie să asigure lichidități aproape nelimitate pe piață prin:

a.Reducerea provizioanelor băncilor comerciale;

b.Prin ce a făcut BCE în timpul lui Draghi și continuă acum Lagard, sau dacă pare mai nobil urmând exemplul Rezervei Federale. Știu că nu place NOBILILOR de la BNR, dar va trebui făcut. Și guvernul și firmele și de ce nu și populația vor avea nevoie să împrumute bani mulți.

2.Guvernul va fi principalul flămând de pe piață. Va trebui să înceapă prin a împrumuta bani în primul rând de la populație. Vor trebui făcute emisiuni mari eventual cu titluri nenominale și cu drept de achiziție nelimitat. Până la urmă, moral sau imoral și banii de la saltea sunt bineveniți în timp de criză.

Ce zici Ludovice? Să știi că eu idei mai am. Dar tu…poți?”, adaugă acesta.

Citește și: Raed Arafat: ”Va trebui să trăim cu acest virus”

#News