Vlad Obu, unul din apropiații fraților Tate, trimis în judecată pentru trafic de persoane

Vlad Obu este acuzat și de instigare publică

Vlad Obu
Vlad Obu sursa foto Politia Romana

Vlad Obu, considerat apropiat al fraților Tate, și alți trei inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, în sarcina unuia dintre aceștia reținându-se și infracțiunea de instigarea publică, potrivit g4media.ro.

Mai multe percheziții ale DIICOT pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de persoane, au avut loc în 13 iunie.

Conform informațiilor G4Media, vizat în dosar este Vlad Obu, considerat apropiat al fraților Tate. Aceștia foloseau metoda loverboy. Conform procurorilor, în cursul anului 2021 trei dintre inculpați au constituit un grup infracțional organizat la care a aderat ulterior și cel de-al patrulea în vederea comiterii infracțiunii de trafic de persoane. „Astfel, au identificat și recrutat mai multe persoane vătămate de sex feminin, prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie sau concubinaj și existența unor sentimente de iubire (metoda loverboy) pe care le-au adăpostit în imobile din județul Ilfov și municipiile București și Cluj Napoca.

Ulterior, le-au determinat prin exercitarea unor acte de violență fizică și psihică, să producă materiale cu conținut sexual explicit pentru o platformă online dedicată adulților și să presteze activități din sfera videochatului, beneficiile materiale astfel obținute fiind însușite aproape în integralitate de către inculpați.

De asemenea, în vederea fidelizării persoanelor vătămate și pentru a se asigura că acestea vor desfășura activitățile în beneficiul exclusiv al membrilor grupului, li s-a impus să-și tatueze numele sau portretul membrului din grup care se ocupa de exploatarea lor sexuală.” Cu privire la unul dintre inculpați, s-a reținut că în perioada 2022 -2023 a îndemnat publicul, prin difuzarea de materiale scrise (carte), postarea de fișiere video pe diferite rețele de socializare și prin promovarea unui club, la recrutarea de persoane de sex feminin și obligarea acestora, prin constrângere morală, să creeze materiale cu conținut sexual explicit pe platforme online, să presteze servicii videochat sau să practice prostituția. Cei patru sunt cercetați în stare de arest la domiciliu. La percheziții a fost ridicată suma totală de 10,2 milioane de lei. MApN: Încă o dronă a căzut în județul Tulcea