Doi tineri din Vaslui, arestați pentru agresarea şi sechestrarea unui adolescent 

Agresorii au filmat incidentul

Arest
Arest sursa foto pixabay

Doi tineri în vârstă de 18, respectiv 30 de ani au fost arestaţi preventiv fiind acuzaţi că au agresat, au umilit şi au sechestrat un adolescent de 18 ani, în localitatea vasluiană Văleni. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, poliţiştii au stabilit că, în curtea unui magazin din satul Văleni, pe fondul unui conflict mai vechi, victima l-ar fi lovit cu palmele şi pumnii pe suspectul de 18 ani, potrivit ziare.com.

În aceeaşi seară, victima ar fi fost contactată telefonic de către cel de-al doilea suspect, în vârstă de 30 de ani, care i-a cerut să-l transporte cu maşina la o rudă din municipiul Huşi.

 „În faţa locuinţei suspectului de 30 de ani din satul Văleni, acesta i-a cerut victimei să-l însoţească în bucătărie, motivând că nu este pregătit de plecare, scoţând, în acelaşi timp, cheia autoturismului din contact şi păstrând-o în buzunar. În curtea aceleiaşi locuinţe, victima ar fi fost lovită cu pumnii şi palmele în zona feţei de către suspectul de 18 ani, fiind apoi obligat să intre în locuinţă, în schimbul primirii cheii autoturismului său. În zona bucătăriei, victima ar fi fost agresată de cei doi suspecţi, atât fizic, fiind lovită de mai multe ori în zona feţei, capului şi coastelor, cât şi verbal, aceştia adresându-i ameninţări cu moartea. Unul dintre suspecţi i-a solicitat victimei să se aşeze în genunchi şi să îi ceară iertare tânărului de 18 ani, filmându-l cu telefonul victimei şi cerându-i să trimită filmarea prietenului său, în vârstă de 17 ani, martor la evenimentul din curtea magazinului, pe o reţea de socializare”, au transmis reprezentanţii IPJ Vaslui.

Odată cu filmarea, victima i-a trimis prietenului şi un mesaj în care i-a cerut să anunţe poliţia. În scurt timp, tatăl tânărului agresat a ajuns la locuinţa suspectului, cerându-i să-i elibereze fiul.

 „Conform raportului de expertiză emis de către medicii legişti, în urma agresiunii, victima a suferit leziuni ce necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fără a-i fi fost pusă viaţa în pericol. Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat faţă de tinerii cercetaţi măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal. Aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Huşi, care a dispus măsura arestului preventiv pentru suspectul de 30 de ani şi măsura arestului la domiciliu pentru cel de 18 ani”, se mai arată în comunicatul IPJ Vaslui.

Alexandru Rafila: 6 spitale au fost eliminate din lista investițiilor PNRR, fiind finanțate prin BEI