Florin Cîțu

Cîțu alege iar Țara Minunilor și promite o economie de aur. Și nu oricum, ci doar pentru România. Insistă pe o creștere economică în primul trimestru și nu înțeleg despre ce an vorbește. Din punctul meu de vedere, nespecificând anul, e posibil să se refere la 2090:

”Toţi românii trebuie să ştie că România este poate singura ţară din Uniune care va avea creştere economică în primul trimestru. Vom avea cifrele în câteva zile şi veţi vedea. Vom rămâne şi după această criză cu creştere economică în primul trimestru”.

Nu mi-am schimbat brusc numele în Freud, așa că nu voi alege să nu analizez visele lui Cîțu. Sau finuța campanie pe care și-o face, cu scopul de a număra voturi (tot în vis). Voi alege, în schimb, să public un decalog foarte interesant, găsit în comentariile stiripesurse.ro, decalog care chiar merită publicat. Mai abitir decât speranțele și idealurile lui Cîțu:

”Decalogul lui Cîțu:

1. A umflat datoria publică cu 4 miliarde de euro în ultimele două luni ale anului 2019;

2. A băgat România în procedură de deficit excesiv;

3. A fost respins de Parlamentul României în audierile din comisii și a picat la o moțiune simplă;

4. A produs, pentru prima oară în istorie, deficit bugetar în prima lună a anului;

5. A crescut deficitul la bugetul de asigurări sociale de stat cu 40% și la Fondul de asigurări de sănătate cu 17% doar în luna ianuarie;

6. A provocat creșterea ratelor și facturilor cetățenilor români prin prăbușirea leului în fața euro;

7. În anul 2020, a făcut împrumuturi de 5,55 miliarde de euro în contextul în care avea de acoperit un deficit, în ianuarie, de doar 100 de milioane de euro;

8. Favorizează ratele legate de ROBOR deși legislația în vigoare, pe care este obligat să o respecte, prevede că creditele sunt legate de IRCC;

9. A crescut inflația de la 3,2% la 3,9%;

10. Nu a finalizat achizițiile necesare pentru combaterea coronavirusului, deși achiziția se face de către MFP”.

E doar o părere și subiectivismul e la el acasă, desigur. Tot la el acasă e și Cîțu, care visează la o economie înfloritoare. Floricele pe câmpii pentru anul 2090.

Citește și: Nașul Cumpănașu se laudă cu o fraudă

#News