Traian Băsescu

Dacă ar fi să se dea premii în politică pentru cele mai bune porecle inventate, de departe Traian „Petrov” Băsescu ar lua premiul întâi cu o frumoasă coroniță, pentru debordanta sa imaginație. Faptul că Băsescu nu-i prea mulțumit de guvernarea liberală, nu e un secret pentru nimeni. Astfel, aflat în cursul serii trecute în platoul unei emisiuni de la România TV, Băsescu a declarat că singura preocupare a Guvernului Orban ar fi cea de a face achiziții publice, în detrimentul adevăratelor nevoi ale populației.

„Suntem in cea mai profunda stare de proasta guvernare. Nu suntem nici in stare de urgenta, nici in stare de alerta. Niste incompetenti care intrec cu mult guvernul Dancila, care nu pot gestiona lucrurile, sacrifica de la copii la batrani si toate televiziunile cu toata forta fondurilor date catre televiziuni, mai vine si presedintele, iar ei pur si simplu nimicesc poporul. Singurul lor gand e cum sa faca achizitii urgente.”, afirmă fostul preşedinte.

„Parintii sunt intr-o situatie de dezorintare, pentru ca inclusiv astazi guvernul se balbaia. Trebuie sau nu certificat, ce boli trebuie sa ai ca sa faci invatamant online etc. O intreaga panoplie de erori pe care trebuia sa le rezolve de mult si sa avem raspunsuri clare. Sunt scoli in care la ora asta au sedinte ca sa stabileasca programul. Este joi si scolile incep luni. Sa nu va ganditi ca s-a facut vreo politica de protejare. Stiu eu o scoala unde acum monteaza parintii panourile acelea, au venit cu ele de acasa. Mai devreme am vazut-o pe doamna Anisie care ne explica ce face dascalul daca un copil trebuie sa stranute. Trebuie sa-l scoata in curte, este incredibil unde s-a ajuns.”, a adăugat Băsescu.

Băsescu: „Acest Ludovicus Orbanus va avea pe constiinta bunici”

„Vreau sa o spun foarte dur. Vom avea copii care isi vor omori bunicii. Involuntar, o vor face. Cand vor fi mai mari vor afla ca a fost un guvern care fara sa ia masuri a inceput scoala. Familiile au un anume mediu, nu poti sa le spui peste noapte sa cumpere un apartament pentru bunici. Sunt multi bunici care traiesc cu copiii si nepotii, iar domnul Orban trebuia sa faca un program de educare, pentru ca suntem 20 de milioane de romani cu 20 de milioane de pareri. N-au facut un program minimal de educare a familiilor, pentru ca ei se balbaie si azi, ce sa mai educe. Acest Ludovicus Orbanus va avea pe constiinta bunici. La gradinita unde sunt nepoteii mei, conducerea a spus foarte clar: ne revedem in octombrie, pana atunci construim clase anexa pentru ca educatia sa se desfasoare in siguranta, in conditiile in care sunt 3 educatori intr-o grupa de 21 de copii. Sparg grupa din 21 de copii in 3 grupe de cate 7.”, a mai spus Traian Băsescu, la România TV.

Citește și: Cîțu este și ministru de Finanțe și agent de PR al propriei activități

#News