Temperatura oceanelor a ajuns la o valoare record din cauza schimbărilor climatice

Temperatura medie globală a suprafeței mării în februarie a fost de 21,06 grade Celsius

Ocean
Ocean sursa foto pixaby

Temperatura oceanelor a atins un nou record, stârnind ingrijorari că recifele de corali sunt la un pas de un șoc termic masiv și potențial letal , potrivit digi24.ro.

Potrivit noilor date prin satelit ale Serviciului european Copernicus privind schimbările climatice, temperatura medie globală a suprafeței mării în februarie a fost de 21,06 grade Celsius.

Aceasta este mai mare comparativ cu recordul anterior de 20,98 grade Celsius.Acesta a fost stabilit în august, anul trecut. Hărțile publicate de organizație arată că zone uriașe ale oceanelor lumii au fost mult mai calde decât media pe termen lung. Atlanticul a fost deosebit de c ald, inclusiv marea din jurul Regatului Unit.

Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA (NOAA) a avertizat că temperatura este acum atât de ridicată, încât recifele de corali din lume se confruntă cu cel de-al patrulea eveniment cunoscut de albire în masă.

Stresul termic poate determina coralii să expulzeze algele colorate care trăiesc în țesuturile lor. Fără alge, ele devin albe și devin vulnerabile la boli și foamete și, în cele din urmă, mor. Derek Manzello, coordonatorul Coral Reef Watch al NOAA, a declarat: „Se pare că întreaga emisferă sudică se va albi probabil în acest an. Stăm literalmente în pragul celui mai grav eveniment de albire din istoria planetei”. Rolul coralilor este unul foarte important. Ei ajută la absorbția unei cantități mari de carbon și protejează liniile de coastă de valurile puternice.

Doi bărbați reținuți de DNA pentru trafic şi cumpărare de influenţă