CTP

În cursul zilei de ieri, președintele Iohannis ne anunța prelungirea stării de alertă, cu câteva amendamente legate de relaxare, ce-i drept. Continuăm să stăm alertați, dar un pic mai liberi. După cum bine știm, partide ca PSD, ALDE și USR și-au manifestat deja intenția de a nu vota prelungirea stării de alertă, lucru care, cel mai probabil ar da un pic peste cap totul.

Auzind discursul președintelui Iohannis, Cristian Tudor Popescu, cap limpede cum îl știm, a tras propriile concluzii, sugerând că deși Iohannis are dreptate când spune ceea ce spune, discursul său de ieri s-ar putea să aibă exact efectul contrar a ceea ce se dorea. Mai pe larg, președintele ar fi lansat un apel către Parlament, însă în mod greșit.

„(Discursul este – n.red.) mai blând dar, după părerea mea, greșit ca atitudine în comunicare. Ce a spus domnul Iohannis e corect, dar a prezentat lucrurile ca și cum le-a hotărât dânsul și a cerut parlamentarilor sprijin explicit: «Sprijiniți Guvernul, că a făcut lucruri bune în pandemie și va face în continuare». Acest anunț nu poate decât să-i irite pe parlamentari și are o încărcătură politică inevitabilă când le spune să spijine Guvernul.

Ar fi putut domnul Iohannis să înceapă discursul așa: «Specialiști în epidemiologie, boli infecțioase, cei care s-au ocupat de gestionarea situațiilor în pandemie, în frunte cu domnul Raed Arafat, cu care chiar am discutat adineaori, sunt de părere că nu e momentul să suspendăm starea de alertă, că ea trebuie continuată, că asigură o eficiență necesară în a controla răspândirea virusului», pentru că e o realitate”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Citește și: Violența cibernetică, incriminată. Parlamentul a votat

#News