Radu Banciu îi face o nouă radiografie lui Victor Ponta și tot ce sper e să nu se lase iar cu văicăreli și controverse. Deși, dacă ne gândim bine, e departe de Ponta să se arate foarte rănit în public. Cel mai probabil va zâmbi palid și livid. Că-i știe bine Banciu zâmbetul care l-a cam consacrat. Și i-l știm și noi:

”Au murit 60 și ceva de oameni, dar măcar să nu-l mai fi văzut niciodată în viață. A plecat atunci palid, completalmente livid. El acum le știe pe toate…

M-am uitat pe sondaje, ca să vedeți cât e de imbecil poporul român: 27% încredere în Victor Ponta. De ce? Că ne-a lăsat atunci în izmene pe toți? A recunoscut, șnapanul, că așa se făceau toate afacerile în spatele lui. Când a venit incendiul, ăia nici scuze nu și-au cerut corect”.

Nu de Victor se leagă Radu Banciu. Nu de mandatul de premier. Nici de minciuna și nici de corupția din România. Se leagă de poporul român și acuză un popor care doarme de 30 de ani. Și pe care nicio guvernare nu-l poate trezi.

Vin la pupitre politicieni după politicieni, promit rezolvări și pleacă cu o mărire persoanlă de salariu, votată de ei, pentru ei. Își construiesc un viitor peste trecutul, prezenul și viitorul nostru. Calcă peste cadavre, și nu doar peste cadavrele de la Colectiv. Și își asigură și o pensie specială.

Nu știu cât e Ponta direct responsabil de ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Nu-l apăr și nu-l plac în mod deosebit. Crește în sondaje, după ce a scăzut în ochii multora. Crește iar. Așa cum crește și corupția. Încet, în liniște și pe nesimțite.

E doar vina noastră că nu știm pe cine să alegem și e doar vina noastră că refuzăm să mai alegem. Ne e ușor să zicem că: ”lasă, să se voteze între ei, ei pe ei”. Se votează ei între ei, așteptăm încă patru ani în care ne acuzăm unii pe alții, ne văicărim și ne lamentăm.

Iar dacă Ponta e responsabil pentru moartea de la Colectiv, atunci suntem cu toții. Fiecare dintre noi. Și recidivăm zilnic.

Citește și: PSD poartă haine roșii, iar Violeta Alexandru se îmbracă-n negru

#News

Foto