Circulație în condiții de iarnă pe drumuri din 12 județe

În judeţele Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, dar şi în Bucureşti, sunt precipitaţii sub formă de ploaie.

Iarna
Iarna sursa foto pixabay

Se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri din judeţele Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Covasna, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Vaslui şi Vrancea. Pe DN 24B, între localităţile Albiţa şi Huşi, judeţul Vaslui, a fost instituită restricţie de circulaţie pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, având în vedere fenomenele meteo, potrivit g4media.ro.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, luni dimineaţă, având în vedere vizibilitatea redusă, ninsoarea şi viscolul puternic, a fost instituită restricţie de circulaţie pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 24B, între localităţile Albiţa şi Huşi, judeţul Vaslui.

Se acţionează cu utilaje pentru deszăpezire. Sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind acoperit parţial cu zăpadă, dar fără a fi impuse restricţii de trafic, pe mai multe drumuri din judeţele Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Covasna, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Vaslui şi Vrancea. Se circulă în condiţii de iarnă, acţionându-se cu utilaje pentru deszăpezire. De asemenea, sunt condiţii de formare a poleiului pe mai multe artere rutiere din judeţele Brăila, Buzău şi Maramureş. Se acţionează cu utilaje care împrăştie material antiderapant.

În judeţele Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, dar şi în Bucureşti, sunt precipitaţii sub formă de ploaie, carosabilul fiind umed.

Pe arterele rutiere principale, şi anume autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti, A4 Ovidiu – Agigea, A1 Sibiu – Deva şi DN 1 Ploieşti – Braşov, se circulă pe un carosabil umed, fiind tronsoane unde plouă, vizibilitatea este bună, iar valorile de trafic sunt reduse. Încă din data de 4 ianuarie, sunt impuse restricţii de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 57, km 122+900 de metri, între localităţile Moldova Noua şi Nicolint, judeţul Caraş-Severin

Aici s-a desprins o porţiune de terasament pe o distanţă de 30 metri.

Restricţia rutieră este semnalizată prin indicatoare rutiere şi semafoare. Pe DN 28 Iaşi – Târgu Frumos, între localităţile Podu Iloaiei şi Leţcani, judeţul Iaşi, s-a produs un accident între două autovehicule, soldat, potrivit primelor date, cu rănirea uşoară a patru persoane. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenţia echipajelor specializate. Se estimează reluarea normală a circulaţiei în 45 – 60 de minute.http://Cetățean spaniol reținut pe Aeroportul Otopeni