Cristian Popescu Piedone

Încheierea celei mai balbâite și mizere campanii electorale de după 1989 aduce candidații în fața unui ultim efort de a-și convinge alegătorii. Această campanie a fost marcată de confuzie, acuzații și strategii controversate, lăsând un gust amar pentru mulți votanți.

Pe măsură ce ziua alegerilor se apropie, majoritatea candidaților au optat pentru mesaje „siropoase” și pline de promisiuni, în încercarea de a câștiga simpatia alegătorilor. De la apeluri la unitate și speranță până la promisiuni de schimbare radicală, fiecare candidat își etalează cele mai bune oferte.

În contrast cu ceilalți, Cristian Popescu Piedone a ales să rămână fidel stilului său direct și energic. În loc să apeleze la mesaje sentimentale, Piedone ne invită pe toți la luptă pe 9 iunie. El face apel la determinare și implicare, chemând locuitorii Bucureștiului să-și facă auzită vocea și să participe activ în procesul electoral.

”Oameni buni,

M-au înjurat!

M-au terfelit cum au vrut!

M-au hăituit!

M-au hărțuit cum li s-a dictat!

DEGEABA! Piedone este creat de oameni și nu este de vânzare!!!

DA! Mi-au promis câte în lună și în stele, dacă renunț la candidatură și îi las să vă mintă, ca de obicei, să vă convingă să îi votați!

NU!

EXCLUS!

EU exist datorită oamenilor buni și NU trădez oamenii buni!

Oamenii buni m-au ridicat, oamenii buni m-au susținut când sistemul politic nenorocit m-a legat, oamenii buni m-au judecat, oamenii buni m-au apărat!

Oamenii buni mi-au fost toată viața alături!

Acum, ce voiau ei?

Voiau să primesc ofrandele ticaloase aduse la picioare, să uit de viața celor care și-au pus toată încrederea în mine?

NU! NICIODATĂ!

Nu sunt vasal pentru președinte, nici vasal pentru premier!

Nu am legaturi cu partidele aflate la putere și nici nu sunt prieten cu liderii lor vremelnici!

Nu îmi sunt datori, nu le sunt dator!

Funcții politice?

NU! NU VREAU! NU AM NEVOIE!

Toată viața mea am pus prietenia oamenilor buni… PE PRIMUL LOC!

Am 61 de ani și un spate plin cu realizările cunoscute de oamenii buni, știute și cunoscute prea bine!

PRIMARUL PIEDONE A LUCRAT MEREU ÎN FOLOSUL OAMENILOR BUNI, MEREU PENTRU COMUNITATE!

Primarul PIEDONE NU A FOST, NU ESTE ȘI NU VA FI NICIODATĂ DE VÂNZARE!

Trăim vremuri tulburi, oameni buni!

Trăim vremuri în care banul este disperat să cumpere, trăim vremuri în care banul este disperat să facă mai mulți bani!

NU MĂ INTERESEAZĂ!

Știu atât: când m-au legat, oamenii buni au făcut scut, s-au rugat pentru mine și m-au eliberat din lanțurile minciunii!

DUMINICĂ, 9 IUNIE, OAMENI BUNI… A VENIT VREMEA!

Avem DOAR O VARIANTA:

SUNTEM UNIȚI PÂNĂ LA CAPĂT, NE LUPTĂM CU EI ȘI CÂȘTIGĂM!

CA DE FIECARE DATĂ CÂND NE-AU ÎNCONJURAT, CÂND NE-AU BATJOCURIT ȘI NE-AU LOVIT, UNIȚI… I-AM ÎNVINS!

Duminică… ne luptăm cu ei!

EI AU DOVEDIT CĂ NU POT ADMINISTRA BUCUREȘTIUL, AU DOVEDIT CĂ NU NE POT FACE VIAȚA BUNĂ, AU DOVEDIT CĂ NU POT FACE TREABĂ!

Duminică, oameni buni, ALEGEM LIBERTATEA DE A FI… LIBERI ÎN ORAȘUL NOSTRU!

Duminică, oameni buni, VOTĂM SĂ NE FIE BINE, FIECĂRUIA, LA NOI ACASĂ!

Oameni buni, dacă munca mea, dacă realizările mele din sectoarele 4 și 5 v-au convins că sunt un om de cuvânt și un primar gospodar… ALEGEȚI-MĂ PRIMAR GENERAL!

ȘTIU CE AM DE FĂCUT!

Vă îmbrățișez!

Vă mulțumesc!

Va iubesc așa cum știu!

Pe 9, în Sfântul Calendar este “Duminica Orbului”!

Așa au numit-o străbunii, așa o numim, la rându-ne, din străbunic, în bunic, din tată în fiu!

Un luminat preot paroh mi-a spus cândva așa: “în Duminica Orbului, fiule, Hristos vindecă orbul, dar spune fariseilor că sunt orbi!”

Eu spun doar că Dumnezeu este mereu în pașii noștri, în viețile noastre, în casele noastre și în nevoile noastre!

Dumnezeu este cu noi și mereu lângă noi, oameni buni!

Mergeți la vot! Votați pentru voi! Votați cum considerați că vă este bine!”