Pieton accidentat mortal de un șofer care a fugit de la locul incidentului

Tragedia a avut loc pe drumul naţional DN 6, județul Dolj

Politist
Politist sursa foto pixabay

Un bărbat de 61 de ani din Beharca, judeţul Dolj, care mergea în localitate, pe drumul naţional DN 6, a fost accidentat mortal de un ansamblu de vehicule, şoferul părăsind locul accidentului, potrivit digi24.ro.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, conducătorul auto, un bărbat de 51 de ani din Braşov, a fost oprit de poliţişti în oraşul Filiaşi.

„În seara zilei de 06 februarie a.c., ora 19,10, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 6, în localitatea Beharca. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au constatat faptul că, un ansamblu de vehicule ce circula din direcţia Craiova către Filiaşi, ar fi surprins şi accidentat mortal un bărbat de 61 de ani, din localitatea Beharca, ce se afla pe partea carosabilă în calitate de pieton.

Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind oprit de poliţişti în oraşul Filiaşi. Acesta a fost legitimat de către poliţişti şi s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 51 de ani, din judeţul Braşov”, informează IPJ Dolj. Şoferul a fost testat cu aparatele etilotest şi Drugtest, rezultatele fiind negative. În continuare, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.