Grefier acuzat de furtul a 300 de dosare penale

Grefierul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calităţi oficiale

Sentinta
Sentinta

Un grefier de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei a furat 300 de dosare penale și le-a depozitat lângă casa lui. Într-unul din ele a dat chiar, în fals, o soluție de închidere a anchetei. Acum, el a fost trimis în judecată, potrivit digi24.ro.

Grefierul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calităţi oficiale, favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals

Anchetatorii au stabilit că în noiembrie 2023, el a sustras 323 dosare penale si alte înscrisuri oficiale. Documentele erau înregistrate sau aparţineau Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei. El le-a depozitat într-un spaţiu aflat în apropierea imobilului în care locuia. În 2 noiembrie 2023 a fost abordat un martor într-un dosar căruia i-a spus că e procuror și i-a dat de înţeles că va întocmi o soluţie de netrimitere in judecată în dosarul penal în care acesta era cercetat pentru o infracţiune la regimul rutier.

În consecință, el a întocmit ulterior o ordonanţă de clasare, falsificând semnătura procurorului de caz.

El i-a și dat persoanei direct vizate un exemplar al ordonanţei de clasare. În 23 decembrie 2023, anchetatorii au făcut 3 percheziţii domiciliare în judeţul Maramureş, iar cinci zile mai târziu una în judeţul Bistriţa-Năsăud. Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Baia Mare. Aeronavă Wizz Air, aterizare urgentă pe aeroportul din Cluj- Napoca