Ludovic Orban

Orban are planuri mari cu CCR

Nu știm exact cât or să-i iasă, de vreme ce discutăm despre un interimat, din punct de vedere al funcției pe care o ocupă în stat, însă măcar încearcă. Astfel, cum amânarea dublării alocațiilor pentru copii i-a fost respinsă, aceasta a declarat cum că are intenția să atace decizia la CCR. Dacă alții pot apela la CCR, de ce nu ar face-o și el, până la urmă?

Astfel, premierul interimar a spus că nu ar exista bani suficienți în momentul de față pentru dublarea alocațiilor elevilor. De asemenea, el nu exclude pe viitor o astfel de măsură, însă a sugerat că trebuie să fim cumpătați și, cu alte cuvinte, să ne întindem atât cât ne este plapuma. Așadar, Orban are de gând, dar nu acum. Mai așteptăm!

„Am fost obligaţi să adoptăm ordonanţa de urgenţă de prorogare a termenului de intrare în vigoare. Prorogarea termenului de intrare în vigoare a fost făcută până la data de 1 august, când am previzionat că se poate face rectificarea bugetară. În Legea bugetului de stat, care a fost promulgată înainte de intrarea în vigoare a legii care a fost votată de Parlament privind alocaţia de copii, nu au fost prinse sursele de bani. Mai mult decât atât, Legea bugetului de stat se bazează, conform legii responsabilităţii fiscal bugetare, pe legea plafoanelor, care şi legea plafoanelor fusese adoptată. Nu există în Legea bugetului de stat banii pe capitole, pe subcapitole, este o aberaţie, este neconstituţională (…) Atacăm legea de respingere a ordonanţei la Curtea Constituţională (…) pentru că este neconstituţională legea de respingere (…) Dacă va decide onorata Curte Constituţională că nu este neconstituţională legea de respingere a ordonanţei şi, practic, să ne permită să plătim, atunci o să plătim. Asta e, ce să facem, o să plătim”, a declarat Ludovic Orban la România TV.

Și dacă tot a vorbit despre alocații, premierul interimar, Ludovic Orban, a făcut câteva precizări și în legătură cu mult discutata mărire a pensiilor. Acesta a dat asigurări că nu se va face rabat de la majorarea lor, însă totul în termenul stabilit, întrucât dacă pentru alocații nu există momentan bani la buget, pentru pensii, da.

„Noi am prevăzut aici, şi am dat un răspuns foarte clar, în Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat au fost prevăzuţi banii pentru aplicarea acestor 40% la punctul de pensie (…) Când alcătuieşti Legea bugetului de stat practic o întemeiezi pe legislaţia în vigoare. Atâta timp cât ai o lege în vigoare care prevede că de la 1 septembrie se majorează pensiile cu 40%, noi am alcătuit Legea bugetului de stat prevăzând sumele de bani necesare pentru aplicarea legii (…) Deci, în Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat sunt prevăzute sumele de bani, pentru că aşa era normal să fie prevăzute, pentru că era o lege în vigoare (…) Sunt banii prevăzuţi, deci dacă se execută acest buget înseamnă că banii sunt acolo şi vor fi majorate pensiile”, a mai declarat Ludovic Orban.

Citește și: Suspect de Coronavirus? Adio pensie! Asta și-ar fi dorit șeful Poștei Române

#News