Ședința de plen pentru deblocarea proiectului de lege privind data alegerilor parlamentare, programată pentru 6 decembrie, nu a fost deschisă din lipsă de cvorum. Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc s-a arătat foarte mâhnit de această situație.

„Am verificat cvorumul prin semnătură. Din păcate, dintr-o prezenţă necesară de 68 de senatori, până în acest moment sunt înregistrate 62 de prezenţe. În aceste condiţii, nu-mi rămâne decât să constat că nu avem cvorum şi că această şedinţă nu poate fi legal constituită. Mulţumesc foarte mult pentru efortul făcut şi aş vrea să vă invit aici, în faţa pupitrului, să facem împreună o fotografie pentru a arăta cine este cu adevărat de partea poporului român”, a declarat Robert Cazanciuc.

Plenul Senatului ar fi trebuit să rezolve blocajul din conducerea forului prin alegerea a doi noi membri in Biroul Permanent, condiție necesară avansării proiectului de lege trimis de Iohannis la reexaminare și care acorda Parlamentului dreptul de a stabili data alegerilor parlamentare. În aceste condiții, data alegerilor parlamentare rămâne 6 decembrie și doar Guvernul o poate modifica. Potrivit calendarului electoral publicat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), campania electorală va începe pe data de 6 noiembrie. Și această campanie se va derula ca și la cea pentru „locale”, cu respectarea măsurilor impuse de autorități.

Sperăm ca toți cei implicați în acest proces să respecte aceste măsuri, mai ales că s-a observat că după alegerile locale, numărul de cazuri de infectări a fost mai mare, dar asta doar pentru că nu au fost respectate regulile.  

Citește și: Orban este de părere că se pot organiza alegeri, dacă se respectă regulile

#News