Proxenet din Bihor condamnat pentru intenția de transmitere a HIV-SIDA

Tânărul a racolat prin metoda lover boy două tinere, care au ajuns să se prostitueze pentru el

Sentinta
Sentinta

Un tânăr de 24 de ani din Bihor a fost condamnat în primă instanță la 4 ani şi 9 luni de închisoare pentru mai multe infracțiuni, printre care și tentativă de transmitere a sindromului imunodeficitar (HIV- SIDA) dobândit de către o persoană care ştie că suferă de această boală. Sentința nu este definitivă, potrivit ziare.com.

Tânărul de 24 de ani este acuzat că a racolat prin metoda lover boy două tinere, cu care avea o relație paralelă. Acestea au ajuns ulterior să se prostitueze în favoarea sa.

 Anchetatorii au descoperit în timpul anchetei că bărbatul, care ar fi întreținut relații sexuale atât cu bărbați cât și cu femei, este diagnosticat cu HIV. „Eu le-am spus numitelor că sunt diagnosticat cu HIV și ambele mi-au spus că nu le interesează, deoarece ele vor o familie cu mine. Eu făceam sex neprotejat cu ambele. Ambele practicau prostituția”, a declarat Matara în faţa judecătorului.

Una dintre victimele lui Matara a negat că ar fi ştiut de boala bărbatului, aflând că are HIV abia când l-a vizitat în Arestul Poliţiei.

 „Acesta mi-a dat de înțeles că a aflat despre faptul că este purtător al Sindromului Imunodeficienței Umane de când este arestat. Mi-a spus de asemenea că el consideră că are doar niște negi genitali și nicidecum HIV. Nu a părut deloc afectat de faptul că are o astfel de boală, eu am fost cea afectată de veste, mi-am făcut un set de analize pentru a afla dacă sunt și eu purtătoare a acestui sindrom”, a declarat femeia.

 Cealaltă femeie a confirmat spusele lui Matara. „Știam că este bolnav. Am știut acest lucru de la începutul relației şi am practicat cu el sex neprotejat. Eu declar că nu m-am contaminat și nici copii mei nu sunt contaminați cu virului HIV și nu au boala”, a pretins ea

Situaţia este cu atât mai periculoasă cu cât, la rândul lor, cele două tinere şi-au oferit serviciile sexuale contra cost în mai multe localităţi din ţară, pe lângă Oradea. Ele au fost plimbate prin Constanţa, Cluj Napoca, Arad, Braşov şi Bucureşti. Iar din discuţiile telefonice interceptate reiese că au acceptat să întreţină cu clienţii şi partide de sex neprotejate, căci tarifele pentru asemenea prestaţii erau mai mari, duble faţă de o partidă de sex protejat. Pericol major de avalanșă în Munții Rodnei