Gabriela Firea

Aceia dintre noi care îşi doreau să scape de doamna Gabriela Firea, au aflat miercuri seara de la aceasta că a ales să candideze pentru un nou mandat de primar al Capitalei. Firea a precizat că se simte “pregătită de luptă”, în ciuda faptului că se aşteaptă la un an greu.

“Candidez pentru un nou mandat de primar general. Consider că mi-am făcut datoria la Primăria Capitalei cu cinste, am terminat proiectele rămase începute din fostele mandate și am început noi proiecte, împreună cu echipa mea. Vrem să le finalizăm într-un timp cât mai scurt, să vă invit la punerea pietrei de temelie a Spitalului Metropolitan, care se va construi în zona de Nord a Capitalei şi va avea 1.000 de paturi şi va deservi pacienţi din Bucureşti şi din întreaga ţară. Va avea şi centre de excelenţă şi spaţii de cazare pentru rudele pacienţilor, pentru medici şi asistente, creşă, grădiniţă, after-school. Vom avea şi heliport pentru urgenţe. E un proiect de anvergură pe care l-am început şi ar fi normal să îl terminăm”, a precizat edilul.

Totodată, Gabriela Firea a spus că fiii acesteia nu doresc ca mama lor să candideze pentru încă un mandat.

“Copiii cei mai mari îmi spun să nu mai candidez, pentru că este oboseală foarte mare, riscuri foarte mari, atacuri foarte dure, pe care nu le merit. Copiii mari ne spun să nu mai candidăm pentru că nu merităm această viață atât de dură pe care o trăim. Nu e normal să abandonăm, nici eu, nici soțul meu”, a mai spus ea.

Ştirea anterioară: Incendiu în Piatra Neamţ. 28 de persoane au fost evacuate.

#news