RAJA S.A., noi investiții cu fonduri europene la Poarta Albă, Murfatlar și Castelu

În data de 30 august 2021 a fost semnat cel de-al 43-lea contract de lucrări (dintr-un total de 50, plus 4 contracte de servicii) prevăzut în Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a RAJA S.A. Constanța, derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), conform comunicatului sosit la redacție.

Contractul de lucrări CL 20: Rețele apă Poarta Albă, Murfatlar. Rețele apă și canalizare Castelu. Aducțiune Castelu are o valoare totală de 36.919.050,18 lei cu TVA și un termen de execuție de 20 de luni.

Ca de obicei, la semnarea contractului a fost prezent președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, însă și primarul Orașului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, primarul Comunei Castelu, Nicolae Anghel, șidirectorul General al RAJA S.A., Aurel Presură.

La finalul lucrărilor prevăzute în contractul de lucrări CL 20, locuitorii orașului Murfatlar vor beneficia de aproximativ 3 km de conducte de apă reabilitate și de extinderea rețelei de distribuție a apei pe o lungime de aproximativ 1 km, dar și de 5 noi cămine de monitorizare a presiunii.

Apa este elementul esențial al vieții, iar accesul la apă curată și la servicii de preluare și tratare a apei uzate este fundamental pentru cetățeni. De aceea, RAJA a făcut în timp eforturi considerabile pentru a asigura calitatea apei furnizate și pentru a îmbunătăți și dezvolta infrastructura de apă şi apă uzată în întreaga arie de operare, ținând cont de provocările expansiunii masei demografice și economice, se mai arată în comunicat.

„Apreciem efortul depus de RAJA pentru implementarea unui proiect de asemenea anvergură! Aceste investiții sunt extrem de importante pentru localitatea noastră. Asigurăm constructorul că vom acorda tot sprijinul nostru pentru ca lucrările să fie realizate în termenul contractual asumat”, a declarat Primarul Orașului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru.

Spre exemplu, în localitatea Castelu conducta de aducțiune se va extinde cu peste 1,5 km, rețeaua de distribuție apă potabilă va fi reabilitată pe o lungime de 1,5 km și se vor realiza 2 cămine de reglare debit și monitorizare presiune. Totodată, la nivelul infrastructurii aferente sistemului de apă uzată, investițiile vor consta în extinderea rețelei de canalizare menajeră cu 12,5 km, realizarea a 5 noi stații de pompare apă uzată și o conductă nouă de refulare de aproape 8 km.

„Așteptăm de foarte mulți ani aceste investiții, mai ales pe parte de canalizare și suntem nerăbdători să vedem finalizat și acest proiect, care este prioritar, alături de gaze și asfaltarea drumurilor. Primăria depune toate eforturile pentru ca cetățenii comunei să aibă condiții de viață mai bune. Comuna Castelu este în plină dezvoltare, iar prin astfel de investiții o vom transforma într-o comună modernă, care va răspunde tuturor cerințelor actuale ale dezvoltării rurale”, a precizat Primarul Comunei Castelu – Nicolae Anghel.

Mai mult, la Poarta Albă, 10 km din rețeaua de distribuție apă potabilă va fi reabilitată și se vor realiza 5 cămine de debitmetru și traductori de presiune. Investițiile vizează creșterea calității vieții consumatorilor, a eficienţei sistemelor de distribuţie apă potabilă și de colectare/tratare a apelor uzate, protecția mediului și a resurselor naturale, cu respectarea conceptului de dezvoltare durabilă.

Într-un final, directorul general al RAJA S.A. a adăugat: „La nivelul Proiectului Regional, după un an de la lansare, avem un progres fizic de 25%; prin urmare putem spune că suntem în grafic, ținând cont că perioada de execuție este de 4 ani. Problema cea mai mare cu care ne confruntăm este însă creșterea costurilor pentru materialele de construcții. De aceea avem nevoie de sprijinul guvernului pentru ajustarea acestor tarife, astfel încât să evităm anumite blocaje și să ducem la îndeplinire cu succes proiectul”.