RAJA S.A. continuă cursa pentru obținerea de fonduri europene

Parteneriat între RAJA S.A., Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța, în scopul creșterii calității vieții cetățenilor

În cursul zilei de astăzi, reprezentanții companiei RAJA S.A. Constanța au anunțat semnarea a patru contracte de lucrări derulate în cadrul „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța”. Proiectul se derulează prin Programul Operațional Infrastructură Mare și vizează accesarea de fonduri europene.

La evenimentul organizat astăzi au fost prezenți inclusiv primarul Municipiului Constanța Vergil Chițac și președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, cel care a declarat, în deschiderea întâlnirii oficiale cu reprezentanții RAJA, că CJ Constanța este și va fi un partener de nădejde care va oferi tot suportul de care este nevoie „pentru implementarea cu succes a acestor proiecte, atât de necesare județului nostru”.

Conștient de importanța investițiilor, atunci când vine vorba despre proiecte, primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a spus, la rândul său, că prioritatea primăriei este cea de creștere a calității vieții constănțenilor, astfel că susține orice investiție de infrastructură. „Am convingerea că prin aceste proiecte, dar și prin profesionalismul celor de la RAJA SA., municipiul Constanța va avea cel mai modern sistem de alimentare cu apă și canalizare”, a adăugat primarul.

Proiectul RAJA S.A., un proiect ce vizează investiții în șase județe

Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată vizează investiții pe raza a șase județe din țară, printre care Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița și Brașov. Acesta este structurat în 50 de contracte de lucrări, însă și în patru contracte destinate serviciilor. Până în momentul de față, au fost semnate 34 de contracte de lucrări destinate calității apei aferente consumului casnic, în conformitate cu directivele europene și epurarea apelor uzate, ținându-se cont de cerințele de mediu și de îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare.

Deși este un proiect amplu de modernizare și extindere a infrastructurii de apă și canalizare, ne bucurăm că suntem în grafic în ceea ce privește desfășurarea procedurilor de achiziție, dar și a lucrărilor. De aceste investiții vor beneficia peste 700.000 de locuitori, iar procentul populației, din aria de operare, branșată la sistemul de alimentare cu apă va crește de la 90,6% la 99,66%”, a declarat directorul general RAJA S.A., Aurel Presură, în cadrul întâlnirii organizate cu ocazia semnării contractelor menționate anterior.

Citește și: COVID: laboratoarele RAJA SA, la foc continuu

#News