USR PLUS-PNL-UDMR, negocieri suspendate după șapte ore de discuții

Orban și Barna își doresc amândoi șefia la Camera Deputaților

Cu toate că Florin Roman declara că s-ar fi ajuns la un anumit consens în ceea ce privește cine ce funcții ia, iată că negocierilor au fost blocate după șapte ore întregi, întrucât, din câte se vede USR PLUS și PNL nu s-au putut pune de acord în privința șefiei de la Camera Deputaților, râvnită atât de Ludovic Orban, cât și de Dan Barna. De asemenea, nici UDMR nu ar fi lăsat garda jos, dorindu-și, de asemenea, una dintre cele trei funcții în stat: ori premier, ori președinte al Camerei Deputaților, ori președinte al Senatului.

Retrospectiva declarațiilor

„Grupul pentru programul de guvernare a închis capitolul Digitalizare.

Pentru că secolul… XXI

USR PLUS, PNL și UDMR la aceeași masă.

Am stabilit cadrul de lucru, progresăm.

Reformăm România”, a informat Ghinea pe Facebook.

Dragoș Pîslaru a declarat, la rândul său, că: „Fum alb pe primul capitol din Programul comun de Guvernare al coaliției USRPLUS-PNL-UDMR. Și ce capitol fain pentru o revoluție a bunei guvernări – capitolul legat de digitalizare!!! Suntem pe drumul cel bun pentru o Românie orientată spre viitor.”

Pe de altă parte, analistul politic Cozmin Gușă a declarat, de curând, pe Facebook:

NEGOCIERI BLOCATE LA VILA LAC!

LuCOVID nu vrea să renunțe la poziția de șef al Camerei Deputaților, în timp ce USR-PLUS consideră că e de neconceput coaliția cu PNL ce să aibă și Prim-Ministru și președinția vreunei camere din Parlament. Iar pentru că pluseriștii au în principiu dreptate (liberalii având și poziția nr. 1 în stat, cu Iohannis la Cotroceni), negocierile s-au blocat în acest punct de cca 4 ore.

Probabil Iohannis așteaptă după-amiaza pentru a interveni pentru deblocare. Interesant e cum va proceda și ce “mijloace” va folosi!”, anunță Cozmin Gușă pe Facebook.

Florin Roman anunța negocieri fără certuri cu USR

„Negocierile pentru o noua majoritate parlamentara la Camera Deputatilor au fost aproape finalizate, cu succes și înțelepciune!

Știu ca unii așteptau scântei între mine și cei de la USR, dar a ieșit doar “fum alb”! Un acord aproape finalizat între PNL, USR și UDMR la Camera Deputatilor e un pas important înainte!”, scrie Roman pe Facebook.

Cine a fost la negocierile USR PLUS – PNL – UDMR:

Pentru funcții în Guvern: Ludovic Orban, Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Dan Barna, Dacian Cioloș, Kelemen Hunor, Cseke Attila, Benedek Zakarias, Rozalia Biro.

Program de guvernare: Ionel Dancă, Cristian Bușoi, Laurențiu Leoreanu, Cristian Ghinea, Claudiu Năsui, Lucian Viziteu, Stelian Ion, Dragoș Pîslaru, Anca Dragu, Tanczos Barna, Balint Porcsalmi, Hegedus Csilla, Antal Arpad și Csoma Botond.

Pentru funcții în Parlament: Alina Gorghiu, Florin Roman, Raluca Turcan, Daniel Fenechiu, Cătălin Drulă, Radu Mihail, Cristina Prună, Silvia Dinică, Oana Țoiu, Andrei Lupu, Ștefan Pălărie, Kelemen Hunor, Cseke Attila, Benedek Zakarias, Rozalia Biro.

Concluzia:

Comunicatul semnat de Ludovic Orban, Președintele PNL, Dan Barna, co-președinte USR-PLUS, Dacian Cioloș, co-președinte USR-PLUS și Kelemen Hunor, Președinte UDMR.

„A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare și cel privitor la funcționarea majorității parlamentare.

La negocierile politice fiecare formațiune și-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea și funcționarea coaliției.

În ceea ce privește programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia și modul în care se armonizează programele celor trei formațiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole.

Totodată, s-au convenit coordonatele activității comune la nivel parlamentar care stau la baza funcționării majorității.

Liderii celor trei formațiuni și-au afirmat voința de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluții pentru ieșirea din criză și pentru realizarea reformelor de care are nevoie România”.

Negocierile vor continua mâine.

Citește și: USR PLUS, PNL și UDMR, în focurile negocierilor

#News