Ministerul Muncii anunţă că părinţii cărora le-au murit copiii vor beneficia de zece şedinţe de consiliere psihologică gratuite, în primele şase luni de la deces, pentru depăşirea traumelor emoţionale. Bugetul este estimat la 6 milioane de lei, ministerul anunţând un număr mediu de 1.900 decese infantile, potrivit g4media.ro.
Părinţii ai căror copii au decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani vor beneficia de 10 şedinţe de consiliere psihologică gratuite
Acestea vor fi efectuate în termen de 6 luni de la data decesului copilului, indiferent că sunt sau nu asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data decesului. „Guvernul a aprobat în acest sens normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr.186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi, numită şi «Ziua Părinţilor de Îngeri», prin care se stabileşte modalitatea în care se decontează şedinţele de consiliere psihologică”, a transmis Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a precizat că ”şedinţele de consiliere psihologică sunt asigurate de către psihologi atestaţi de Colegiul Psihologilor din România”. ”Orice persoană care trece printr-o asemenea traumă are nevoie de sprijin specializat şi cred că este important să ştie şi să simtă că nu este singură”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Potrivit datelor transmise de minister, înscrierea părinţilor se face pe baza recomandării medicului de familie, precum şi a raportului de evaluare întocmit de psiholog la prima şedinţă efectuată.
De şedinţele de consiliere psihologică beneficiază fiecare dintre părinţi, atât individual, cât şi împreună. Decontarea şedinţelor se face la solicitarea psihologilor de către agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială unde au domiciliul fiscal, în termen de 30 de zile lucrătoare. Efortul bugetar anual este estimat la aproximativ 6 milioane lei, pentru un cost mediu al şedinţei de consiliere de 150 lei, un număr mediu de 1.900 decese infantile, respectiv 3.800 părinţi. Sumele provin din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.