Nelu Tătaru, ministrul Sănătății

Potrivit ministrului Sănătății Nelu Tătaru, luna septembrie are toate șansele să devină apogeul ratei de infectare. Se preconizează, astfel, că vom vorbi despre o creștere de la o zi la alta, corelând septembrie atât cu începutul școlilor, însă și cu organizarea alegerilor locale.

„Septembrie este o lună în care vom simți o creștere de la o zi la alta. Am avut la începutul lunii redeschiderea restaurantelor, vom avea redeschiderea școlilor și grădinițelor și la finalul lunii alegerile locale. Vă dați seama că toate sunt situații care contribuie la creșterea riscului epidemiolog, dar sper să putem face față și să rămânem pe același platou,” a afirmat ministrul Sănătății, informează Realitatea Plus.

Cu toate astea, ministrul Sănătății Nelu Tătaru este de părere că o astfel de situație poate fi evitată dacă autoritățile își vor face treaba și, mai ales, dacă cetățenii vor ține cont de normele de sănătate, în funcție de aceste aspecte conturându-se viitoarele scenarii.

Citește și: Primăria Capitalei anunță că vrea să testeze elevii ce prezintă simptome de COVID-19

Nelu Tătaru: „Nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2000 de cazuri noi pe zi”

„Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă. În cazurile pe care le prevedem cu aceste măsuri, să nu trecem de 1500 de cazuri pe zi. Dar nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2000 de cazuri noi pe zi. Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă, chiar descrescândă la un moment dat, în octombrie, sau dacă reluăm o pantă ascendentă cu un număr de cazuri noi”, a mai spus Tătaru.

„Simptomatologia unei boli poate apărea din a doua până în a zecea zi a bolii respective, a infecției cu SARS CoV-2. Dacă noi începem pe 14, să ne gândim că cele două săptămâni merg spre sfârșitul lunii”, a completat Nelu Tătaru.

Citește și: Ponta, negativ la Covid, acuzator la adresa guvernanților

#News