Roxana Vancea, „curățenie” pe rețelele de socializare

Era urmărită de mămicile colegilor de grădiniță ale fiului său

Roxana Vancea, una dintre vecinele de la „Neatza cu Razvan și Dani”, este în culmea fericirii, urmând ca în toamnă să devină mamă pentru prima dată. Și nu doar maternitatea, ci și căsătoria au făcut-o să își revizuiască viața publică expusă pe rețelele de socializare. Concret, aceasta a făcut „curățenie” printre pozele publicate pe Instagram și Facebook, dar, potrivit propriilor declarații, nu din cauza geloziei soțului său, ci pentru că era urmărită de mămicile și educatoarele de la grădinița fiului pe care Dragoș îl are dintr-o relație anterioară.

„Am şters pozele în care apărea altcineva, care evident nu mai făcea parte din viața mea şi câteva poze mai „obraznice” să zic aşa, în costum de baie sau lenjerie, dar asta nu din cauza lui (n.r. Dragoș), ci atunci când l-am înscris pe Milan la grădiniță şi eram urmarită pe Instagram sau Facebook de alte mămici sau educatoare”, a declarat Roxana Vancea pentru Viva!, citată de Cancan.

Roxana Vancea și gelozia din familia sa

Mai mult, aceasta a precizat că și-ar fi făcut mai multe griji dacă soțul nu ar fost gelos, dar că nu aceasta a fost motivația prentru care a făcut „curat” printre pozele mai vechi. „Este un bărbat gelos. Nu îmi arată nici mie câteodată asta. Cred că m-aş îngrijora mai tare dacă nu ar fi gelos”, a spus Roxana pentru sursa menționată.  De altfel, căsătoria cu un om „frumos și râvnit” a transformat-o puțin pe focoasa brunetă.

„Eu n-am fost geloasă în viața mea până să îl întâlnesc pe Dragoş! Acum sunt, nu pentru că îmi dă motive, ci pentru că e un bărbat foarte frumos şi foarte râvnit!”, a mai spus fosta „vecină”.

Cei doi s-au cunoscut la sala de fitness, unde Roxana era antrenoare, și din „vorbă în vorbă”, dintr-un emoji în altul pe Instagram, s-a ajuns la un film, apoi la o cununie, în 2019. Iar din această toamnă, tabloul de familie va fi unul „complet”, cu cei doi părinți alături de băieții lor, Milan și Ayan (cum se va numi cel mic, la sugestia lui Milan).

Citește și: Roxana Vancea e însărcinată: „Nu mai am voie să fac abdomene”