Am crezut că trecerea timpului, evoluția și lecția dată de pandemie ne va ajuta să gândim diferit. Că ne va ajuta la implicare. Că îi va ajuta pe cei care ne sunt speriori (ca ierarhie) să ia decizii, să soluționeze și, până la urmă, să își facă meseria. Greșit spus superiori ”în ierarhie”. Pentru că acești oameni ne reprezintă. Să, măcar ar trebui să ne reprezinte.
Se doarme de ani buni, ne punem speranțele în petiții și în donanții și ne rupem din portofel ca să ne ajutăm noi pe noi. Ne rupem din timp ca să semnăm noi pentru noi. În rest, e tăcere și multă, multă rușine.
”Avocatul Poporului ne-a lăsat baltă.
Peste 17.000 de semnatari Declic ai petiției pentru salvarea râurilor au cerut sesizarea Curții Constituționale. Renate Weber ne-a răspuns că nu mai este cazul, că demersul a fost făcut de partide. Doar că voiam ca Avocatul Poporului să ne reprezinte, nu să lase asta în grija partidelor.
Nu ne oprim aici! Ajută-ne să continuăm campania pentru salvarea râurilor”.
Ce ar trebui, mai exact, să facă acest om numit Avocat al Poporului? Pe scurt, Instituţia Avocatul Poporului a fost una dintre structurile instituţionale noi, create prin Constituţia din 1991, alături de Curtea Constituţională, având drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile administraţiei publice.
Și, se întâmplă ceva sau e doar un post cald și bine plătit? E egal cu zero. E un job unde se semnează o condică de prezență și cam atât. Un job plătit de noi, de fiecare dintre noi, generație după generație.
Nu mai avem drepturi, nu ne mai reperezintă nimeni și, oricât am crede, niște semnături nu ajută. Nu total. E doar complacerea într-un vis frumos, prea mult optimism și niște monezi donate.
Citește și: ”Vrem internet la țară”: moft sau necesitate?
