Alex Velea îl trimite pe Fulgy la „balamuc”

„Trebuie să te internezi repede de tot”

Alex Velea i-a răspuns lui Fulgy, cel care s-a găsit să fie „lupul moralist” al show-biz-ului autohton. Săptămâna trecută, juniorul Clejanilor s-a disculpat public pentru faptul că a fost prins de poliție, sub influența drogurilor, aruncând vina pe Velea. Fulgy a precizat că a stat în fumul de canabis de la studioul lui Velea. Și de parcă nu era de ajuns acest lucru, zilele trecute Fulgy a intins coarda și a jignit-o pe Antonia, jumătatea lui Alex Velea, relatează Cancan.

Fulgy a făcut referire la mariajul Antoniei cu Vincenzo Castellano, fapt care nu i-a picat deloc bine lui Alex Velea. „Aia merită milioane de euro pe ea și frișcă” , a fost o parte din mesajul defăimător, postat de fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani, pe Instastory.

Chiar dacă referirea este la o relație trecută, Antonia fiind separată de Castellano încă din 2012, și divorțată de anul trecut, astfel de gesturi nu îți au rostul, cu atât mai mult când cea pe care o jignești este partenera și mama copiilor unuia pe care îl consideri prieten. Și în niciun caz în social media, nu că în viața reală ar fi admise astfel de gesturi. Și chiar dacă după acest episod și-a cerut scuze, răul făcut rămâne făcut. Oricâtă cenușă ți-ai turna pe cap.

Velea îl iartă, din respect pentru Clejani

Alex Velea dă dovadă de înțelepciune și îl sfătuiește pe Fulgy să facă ceva cu viața lui, căci în ritmul acesta nu se știe ce se poate alege de viața lui.

Postare Instagram (Alex Velea)

„O să te iert pentru toate prostiile pe care le-ai debitat, fiindcă nu ai discernământ și pentru că îți respect părinții. Trebuie să te internezi repede de tot. Ori te arestează și tu nu ești de pușcărie, ori o să te bată lumea rău că nu ești nici de bătaie. Salvați-l pe Fulgy”, a scris Velea pe contul său de Instagram.

De altfel, acesta a mai fost internat, la dezintoxicare, într-o clinică din Spania, însă pare că eforturile nu au fost îndeajuns. Mai ales după ultimele ieșiri ale tânărului artist ce se visează dirijor.

Citește și: Fulgy își pune „cenușă-n cap”, dar îl „toarnă” pe Velea