Valeriu Gheorghiță (captură video)

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, exclude ideea de a intra în politică, acesta declarând într-o emisiune de la Digi 24 că își dorește să practice medicina în continuare, chiar dacă au mai fost exemple de medici renumiți care au lăsat stetoscopul pentru  o carieră politică.

„Categoric nu. Ştiu aceste situaţii, dar nu este cazul meu. Îmi doresc foarte mult să practic medicina în continuare, să fiu alături de colegii mei, de pacienţi, de studenţi, îmi doresc să mă dezvolt din punctul de vedere al profesiei universitare, academice. Este activitatea pentru care am muncit ani de zile şi mi-am dorit şi ar fi păcat să renunţ la ce am obţinut după atâta muncă”, a spus Valeriu Gheorghiță, în emisiunea „La Cină”.

Valeriu Gheorghiță și modelul de viață

Cum fiecare om are un model de viață, medicul Valeriu Gheorghiță a fost întrebat care este modelul său, dar și de ce a ales medicina militară în locul celei clasice.

„Dintotdeauna mi-a dorit să devin medic. Cine m-a inspirat este medicul nostru de familie din Izvoru (n.r. localitatea natală), în care mama a avut foarte mare încredere. Am văzut în medicul meu de familie o persoană pe care mi-am dorit să o urmez din punct de vedere profesional”, a mai povestit Gheorghiţă, adăugând că alegerea pentru medicina medicală a fost din două motive. Admiterea a fost mult mai provocatoare, fiind doar 10 locuri, dar și pentru că i s-a părut ceva mai special. „Mi-am dorit să fac lucruri în care să simt că trebuie să investesc. Am muncit foarte mult, am fost autodidact”, a spus medicul. Un al doilea motiv a fost cel legat de situația materială, ținând cont de faptul că a fost un mediu în care a considerat că se poate dezvolta mai bine.

Mai mult, acesta a ținut să precizeze că în afară de dublul jurământ, cel al lui Hipocrate și cel de „credință pentru țară”, din punct de vedere profesional nu există diferențe între cele două forme de medicină.   

Colonel la nici 40 de ani

Un subiect care a stârnit numeroase „ridicări din sprânceană” la auzul încredințării uneia dintre, poate, cele mai importante campanii din ultimii zeci de ani a fost cu privire la statutul de colonel al tănărului medic Valeriu Gheorghiță. Întrebat și pe această temă, coordonatorul CNCAV a precizat că „pregătirea profesională, seriozitatea și abnegația – parcursul profesional – sunt cele care contează în final. Am ajuns colonel la aproape 39 de ani, toate acestea au venit etapă cu etapă. Nu am sărit niciun pas important. Toate au fost obținute în urma unor examene, a unor promovori, a unor concursuri. La fel a fost și cu parcursul din cadrul Universității de Medicină și Farmacie. M-am implicat cât se poate de mult în toate activitățile pe care făcut”, a mai spus medicul Valeriu Gheorghiță.

Citește și: Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare la nivel național