Departe de rujeolă: odată cu apariția coronavirusului în România a apărut și întrebarea despre un potențial vaccin. Să existe un vaccin, un tratament, să ajungă la toată lumea și, mai ales, să fie rapid. S-a insistat pe subiect deși, absolut zilnic, se militează împotriva noțiunii de vaccin. Da, știu, e paradoxal și lipsit de logică.

S-a tot discutat despre vaccin și, involuntar, mi-am amintit de epidemia de rujeolă de pe teritoriul Romaniei și am avut curiozitatea morbidă de a căuta cifrele. Nu stăm foarte bine la capitolul ăsta. Chiar deloc.

S-au înregistrat aproximativ 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese, din 2016, până în prezent. Rujeola este o boală extrem de periculoasă care continuă să ucidă. Și mai e o boală care ucide: paranoia părinților. Paranoia multor părinți care militează împotriva vaccinului deși, într-un mod foarte interesant, și-au vaccinat copiii.

Și nu vorbim doar de România. La nivel global, rujeola rămâne o cauză importantă de deces în rândul copiilor, estimându-se că aproximativ 160.000 de copii mor în fiecare an din cauza complicaţiilor bolii, informează experţii din cadrul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor.

Nu vorbim doar de o mișcare. E mai mult decât atât și mă tem că oroarea de vaccin a devenit un cult. Un cult puternic, un cult de neclintit, un cult care are argumente din ce în ce mai bizare. Văd zilnic argumentele antivaccin și argumentele conform cărora Pământul este plat și observ o diferență între cele două prostii: viața.

Sunt și vor fi teorii conspiraţioniste, se vor agita și se vor bate între ei cu argumente pe care le cred (doar ei) raționale. Soluția ar fi obligativitatea vaccinului în România. Și, ca sa-l citez pe Rafila:

”Legea vaccinării este absolut necesară. A stat prea mult timp în Parlament fără să existe o decizie finală. În momentul de faţă ea a fost aprobată de Senatul României, a fost adoptată de Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor. Este momentul ca ea să fie adoptată de plenul Camerei Deputaţilor”.

Și un avertisment venit din partea UNICEF:  ”Chiar şi înainte de pandemie, în fiecare an, 20 de milioane de copii cu vârsta mai mică de un an nu aveau acces la vaccinuri împotriva rujeolei, poliomielitei şi altor boli. La nivel mondial, peste 13 milioane de copii cu vârsta mai mică de un an nu au fost vaccinaţi în 2018, mulţi dintre ei trăind în ţări cu sisteme sanitare deficitare. Având în vedere actualele perturbări, această situaţie ar putea conduce la epidemii dezastruoase în 2020 şi mai târziu”.

Ne confruntăm cu două probleme când e vorba de vaccinul împotriva rujeolei. Prima problemă e absența vaccinului și e rezolvabilă. A doua e și mai gravă: absența gândirii. Iar pe asta, oricât am insista, nu o putem rezolva.

Citește și: Gerhard Haderer și societatea imperfectă în care ne credem perfecți

#News